u l-aş fi crezut în stare să facă dragoste în tren etc. Cum nici sindromul Michelangelo, nu-mi închipuiam că poate cuprinde o femeie în contemplarea portretului altei femei.
Povestea spune că Blaise, un tăietor sărman de lemne, îşi dispreţuia atât de mult soarta, încât într-una din zile S-a milostivit Cel-de-Sus şi i S-a arătat dindărătul arborilor. I-a făgăduit să-i împlinească oricare trei vreri, doar-doar i-a îndulci puţin amărăciunea.
     A pornit deci Blaise tăietorul către căsuţă şi i-a istorisit nevestei de unde şi până unde vor ajunge ei împăraţi ticsiţi cu bogăţii de tot felul. A făcut focul mare şi l-a sfătuit femeia lui să aştepte cu prima dorinţă până a doua zi. Tăietorul, mulţumit de căldura din sobă, s-a aşezat şi-a zis:
     – La un foc aşa de cald, bine-ar mai merge un cârnat!
     Carnea nu a-ntârziat să apară sub ochii nevestei îngrozite, gata de pe-acum de harţă:
     – Când puteai să ceri o împărăţie, aur, nestemate, maniere frumoase, tu ai găsit mai cu cale să-ţi doreşti un cârnat!
     – Haide, am greşit amarnic, am ales rău. Data următoare oi fi mai prevăzător, se dezvinovăţi el.
     – Bine-bine, dar cu asemenea dorinţă, mare bou [bien boeuf – sic!] trebuie să fii!
     Înfuriat de vorbele nevestei, bărbatul îi aruncă astea:
     – Oamenilor, de bună seamă, le poţi atârna multe necazuri de nas. De-ar fi un cârnat, tot să mai fie şi alţii. Iar ţie, să ţi-i prindă Sfântu-n vârful nasului!
     Pe loc, cârnatul s-a lipit de nasul frumoasei, de-alminteri, neveste. S-a-ntors omul cu faţa la perete şi a spus în sinea lui:
     – Dup-aşa o urâciune, cu dorinţa ce-am rămas mă pot numi rege. Dar ce se face regele de regina lui, hărăzită c-un nas mai lung decât arinul din pădure? Decât o suverană hâdă, parcă tot mai la inimă îmi vine draga şi frumoasa mea pădureancă. Să-i cer, prin urmare, nasul cum îl avea mai-nainte.
     Ultima dorinţă fiindu-i îndeplinită, l-am auzit cum se apropie, m-am ascuns de la vedere şi-am încălecat pe-o şa. Povestea mai spune că în colibă au trăit tăietorul şi nevasta, cu un dram mai fericiţi ca înainte. Şi au avut ei trei copii bucălaţi, care-au dus năravul părinţilor mai departe şi, de-or mai fi astăzi, întrebaţi de numele lor: Theodor, Ana şi Laura. Baremi or fi făcut nunţi şi ei, ca mai apoi să ceară trei dorinţe?
     Cine mai ştie, oare?

     Audiţie:
     Olivia Tremor Control, The – Selecţiuni din Music from the Unrealized Film Script, Dusk at Cubist Castle (CD, 1996).