upă zile înfricoşate de furtuni peste furtuni, vasele vrăjitoreşti din ţinutul cunoscut drept Magonia au ales să chinuiască şi să intimideze vreun alt popor certat cu ele, cine-ştie-care. Noi la bord am prins a simţi greaţă şi talazuri numai după ce-a trecut năpasta dintâi. Nimeni nu scruteaza cu precizie direcţia spre casă – vorba cântecului, ca bolovanul care se prăvale – atâta timp cât ceaţa răcoroasă din jur înşeală ochii, minţile şi, nu în ultimul rând, stomacele respective ale membrilor echipajului. Ne însoţesc: iepurele nebun de Martie, nebun ca un iepure de Martie, dar mai puţin nebun când suntem în luna lui Mai şi câinele ceacâr al mătuşii Mariana-Escolástica, omniprezent prin nasul, limba, urechile şi – in fond – capul, toate mari, îngrozitoare când te gândeşti că slujesc la lătrat. Sunt şi alte creaturi, fugite de pe:
     – stâlpii cu totemi;
     – stâlpii cu faţă umană (obligatorie), numiţi şi antropomorfi;
     – stâlpii de înaltă tensiune, popularizaţi prin filmul de succes „Dacii”.
     Prin forfotă, atenţia selectivă a fiecăruia croieşte drum unei veşti molcomitoare (cf. exclamaţiei din titlu).

     Audiţie:
     YES – We Have Heaven (de pe LP-ul Fragile, 1971-2).